Cica vine Mosul. Jingle bells, jingle bells, ba cica s-a impotmolit, ba stai asa, ca daca nu esti cuminte primesti ciuciu (ce-o fi asta si cu ce se mananca), isterie mare cu Mosul asta, desi dupa mintea mea are destui ani cat sa ne linisteasca nitel si sa se ocupe de lucruri mai domoale, ca dupa varsta domniei sale, nu sa escaladeze acoperisuri, sa intre pe cos (mosul se da extrem!), sa umble asa in haina goala cu sania trasa de reni, nu tu caldurica radio si claxon.
Daca ati trecut de varsta in care mai credeati in Mos Craciun, alta tentatie e la orizont: posturi cuvioase, cruci pioase facute in tramvai, cu gandul la vreo doua tone de sarmale si un rau de vin. Cel putin. De caciula.
Anul acesta nu am tinut post alimentar, postul meu a insemnat sa-mi curat gandurile si mai nou sa dau din lucrurile pe care nu le mai folosesc. Am rascolit prin debara, dulapuri, haine, si mi-am dat seama ca fiecare lucru este cu atat mai greu cu cat amintirile care atarna de el sunt mai multe. Am rascolit si in rafturile sufletului, Doamne ce de sertarase si aici, ce de praf in unele, ce gol in altele, cat soare e in unele sertare, cata ploaie in altele, uite am si sertare "tezaur", altele au disparut singure, nici nu stiu ca au fost acolo...e bine. Mi-a prins bine curatenia asta prin sertarele mele, cu suflet sau fara.
Bine ai venit si anul acesta, Domnut drag!
vineri, 24 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
Things I would die for
Dupa ce am vazut filmul “The Bucket List” m-am gandit ca sunt lucruri in viata worthing to die for. Or after :). Maruntisuri care ma bucura de ma lasa lata, as muri si as invia de cateva ori pentru fleacurile de mai jos.
1. Toata vara am visat ca iubitul meu motociclist sa ma ia de la birou cu, guess what, cu motocicleta. Stiu ca aici pitipoanca din mine isi manifesta dorinta de show off, dar senzatia si imaginea asta mi se par priceless, as ceda sansele mele de castig la loto pe urmatoarele zece vieti pentru asta.
2. Imi doresc un pepene mare spre urias, rosu dulce si parfumat, si receee, din familia lubenita (pepenita cum a zis cineva :) ), pe care sa il mananc cu cineva drag. Drag asa spre infinit plus ceva. (check number 1)
3. Imi doresc sa primesc in dar bilete la U2. Nu sa le cumpar, that would be easy. Sa le primesc cadou ar insemna sa innebunesc putin de fericire, cel putin pana dupa concert.
4. Imi mai doresc sa pregatesc ceva bun de mancare pentru 20-30 de oameni, atat de bun incat sa-mi faca fan club dupa masa. Asta pare simplu, doar dimensiunile ma intimideaza putin. Da, sigur ca am site-ul lui Jamie in Favorites. I’m working on it, bucataria mea stie!
5. Vreau sa invat sa inot. Da’ sa inot frate, nu gluma. Ii invidiez cu patima pe cei care inoata in larg, atat de departe ca nu-i mai vezi. In curand ma voi intalni cu un ocean frumos si curat, cu valuri de vis. La care ma voi uita de pe plaja :((((. Cine stie, poate ma invata sa inot. Oceanul, fireste.
1. Toata vara am visat ca iubitul meu motociclist sa ma ia de la birou cu, guess what, cu motocicleta. Stiu ca aici pitipoanca din mine isi manifesta dorinta de show off, dar senzatia si imaginea asta mi se par priceless, as ceda sansele mele de castig la loto pe urmatoarele zece vieti pentru asta.
2. Imi doresc un pepene mare spre urias, rosu dulce si parfumat, si receee, din familia lubenita (pepenita cum a zis cineva :) ), pe care sa il mananc cu cineva drag. Drag asa spre infinit plus ceva. (check number 1)
3. Imi doresc sa primesc in dar bilete la U2. Nu sa le cumpar, that would be easy. Sa le primesc cadou ar insemna sa innebunesc putin de fericire, cel putin pana dupa concert.
4. Imi mai doresc sa pregatesc ceva bun de mancare pentru 20-30 de oameni, atat de bun incat sa-mi faca fan club dupa masa. Asta pare simplu, doar dimensiunile ma intimideaza putin. Da, sigur ca am site-ul lui Jamie in Favorites. I’m working on it, bucataria mea stie!
5. Vreau sa invat sa inot. Da’ sa inot frate, nu gluma. Ii invidiez cu patima pe cei care inoata in larg, atat de departe ca nu-i mai vezi. In curand ma voi intalni cu un ocean frumos si curat, cu valuri de vis. La care ma voi uita de pe plaja :((((. Cine stie, poate ma invata sa inot. Oceanul, fireste.
joi, 11 noiembrie 2010
Saptamana sirenelor lungi
De cand a inceput saptamana e aglomeratie pe strazi. Masini multe, oameni multi, se intampla ceva si eu nu stiu? Singura aglomeratie placuta a fost cea a frunzelor uscate de pe trotuare.
De parca aglomeratia nu ar fi fost de ajuns, peste toata harmalaia au fost sirene: ambulante de dimineata pana seara, am simtit ca traiesc intr-un oras bolnav plin de muribunzi cu atacuri cerebrale. Da, stiu, lucrez la doi pasi de spitalul de urgenta. Dar si urgenta asta, parca ar fi mai usor de suportat in soapta...nu stiu, zic si eu :D
Intr-o seara au trecut pe langa mine pompierii. Doua masini mari rosii care circulau pe contrasens, printre ele ambulante vreo trei. Desi spectacolul mi-a placut (moamaa ce fain e sa mergi pe contrasens cand e singura banda disponibila! ), un fior rece mi-a suierat in ceafa. Ce bine ca nu sunt in pielea celor spre care se grabea tot alaiul...
Iar ieri dimineata, da, oh da, un alai "oficial". Adica niste putze mici care se grabeau nicaieri, dar faceau galagie cat ii tineau sirenele si claxoanele. M-au enervat, mi-au spart creierii inainte de a ajunge la serviciu, am fost nauca juma de zi.
In rest, a fost bine, caldut, vreme de umblat aiurea. Pe strazi, normal..
De parca aglomeratia nu ar fi fost de ajuns, peste toata harmalaia au fost sirene: ambulante de dimineata pana seara, am simtit ca traiesc intr-un oras bolnav plin de muribunzi cu atacuri cerebrale. Da, stiu, lucrez la doi pasi de spitalul de urgenta. Dar si urgenta asta, parca ar fi mai usor de suportat in soapta...nu stiu, zic si eu :D
Intr-o seara au trecut pe langa mine pompierii. Doua masini mari rosii care circulau pe contrasens, printre ele ambulante vreo trei. Desi spectacolul mi-a placut (moamaa ce fain e sa mergi pe contrasens cand e singura banda disponibila! ), un fior rece mi-a suierat in ceafa. Ce bine ca nu sunt in pielea celor spre care se grabea tot alaiul...
Iar ieri dimineata, da, oh da, un alai "oficial". Adica niste putze mici care se grabeau nicaieri, dar faceau galagie cat ii tineau sirenele si claxoanele. M-au enervat, mi-au spart creierii inainte de a ajunge la serviciu, am fost nauca juma de zi.
In rest, a fost bine, caldut, vreme de umblat aiurea. Pe strazi, normal..
duminică, 31 octombrie 2010
Sittin' on the dock of the bay, wasting time...
Doamnelor si domnilor, lumee lumeee, everybody in za haus: minune mare s-a intamplat, am vazut-o eu ieri. Probabil ca stie tot orasul dar pentru mine minunea e noua, si ieri am dat peste ea.
In plimbarile devenite frecvente prin Obor, la raionul de cuie, suruburi, etc (ieri am cumparat burghie, deja sunt la level 2), m-am gandit ca uite ce frumos si cald si soare e, imi iau inima in dinti si trec si prin piata. Si atunci s-a intamplat minunea: am observat ca piata pe care o stiam eu nu mai e. Doamne pupa-ti-as talpile, nu-mi vine sa cred! Harmalaia mucilaginoasa prin care trebuia sa trec si sa respir a disparut! Tarabele soioase cu acoperisuri improvizate nu mai sunt! Acolo nu stiai in ce calci sau ce-ti cade in cap, atunci cand ploua, un iz permanent ma facea sa ma intorc cu ura de la piata si sa-mi promit ca nu voi mai cumpara legume din alt loc in afara de supermarket, unde nu ma buzunareste nici un "conational" si nu sunt inghesuita de cersetori, carucioare, vanzatori ambulanti.
Asa ca, de bucurie ca vechea piata a fost rasa de pe fata pamantului si cea noua e curata curata si aerisita aerisita si nu se aud manele si se vand legume in forma de legume, am cumparat tot felul de aiurenii, nuci, usturoi, telina, ridichi. Nu stiu ce voi face cu ele dar aratau bine si afara era soare si eu eram fericita ca aerul miroase a portocaliu si a toamna.
De bucurie nu m-am oprit aici, am aflat unde e hala de peste de unde am cumparat...peste :D
Pe care azi l-am gatit, cu ajutor online si on the phone, e adevarat, dar e prima oara cand gatesc peste la modul serios, nu tavalit prin ceva si apoi aruncat in ulei incins.
Si acum ma hlizesc cu Roberto Benigni. La vita e bella.
In plimbarile devenite frecvente prin Obor, la raionul de cuie, suruburi, etc (ieri am cumparat burghie, deja sunt la level 2), m-am gandit ca uite ce frumos si cald si soare e, imi iau inima in dinti si trec si prin piata. Si atunci s-a intamplat minunea: am observat ca piata pe care o stiam eu nu mai e. Doamne pupa-ti-as talpile, nu-mi vine sa cred! Harmalaia mucilaginoasa prin care trebuia sa trec si sa respir a disparut! Tarabele soioase cu acoperisuri improvizate nu mai sunt! Acolo nu stiai in ce calci sau ce-ti cade in cap, atunci cand ploua, un iz permanent ma facea sa ma intorc cu ura de la piata si sa-mi promit ca nu voi mai cumpara legume din alt loc in afara de supermarket, unde nu ma buzunareste nici un "conational" si nu sunt inghesuita de cersetori, carucioare, vanzatori ambulanti.
Asa ca, de bucurie ca vechea piata a fost rasa de pe fata pamantului si cea noua e curata curata si aerisita aerisita si nu se aud manele si se vand legume in forma de legume, am cumparat tot felul de aiurenii, nuci, usturoi, telina, ridichi. Nu stiu ce voi face cu ele dar aratau bine si afara era soare si eu eram fericita ca aerul miroase a portocaliu si a toamna.
De bucurie nu m-am oprit aici, am aflat unde e hala de peste de unde am cumparat...peste :D
Pe care azi l-am gatit, cu ajutor online si on the phone, e adevarat, dar e prima oara cand gatesc peste la modul serios, nu tavalit prin ceva si apoi aruncat in ulei incins.
Si acum ma hlizesc cu Roberto Benigni. La vita e bella.
joi, 14 octombrie 2010
I need you!
Duminica voi alerga la maraton. Zboing! De fapt, semi-maraton. Imi tot framant mintea cum sa anunt asta dar alte cuvinte mai pline de miez, gust si alte condimente n-am gasit. Dar pot povesti cum am ajuns aici.
Acum doi ani eram cuprinsa de febra crosurilor si a curselor de tot felul, primii 4 kilometri alergati intr-un cros oficial au fost fantastici, am alergat atunci pentru 1m pista de biciclete! Apoi n-a mai contat pentru ce alerg, alergare sa fie!
Si asa a venit ziua cu maratonul Bucuresti, prima editie cred. Am participat la cursa populara, dupa care am mai pierdut timpul pe margine, ma uitam la cei care alergau ca la niste semizei. Si ii invidiam pana in maduva oaselor, ca mi s-a parut mult mai fain sa fii in mijlocul actiunii decat in afara ei. Si cum picoteam eu la soare cu ochii la adidasii care imi treceau pe sub nas, aud dinspre "semizei": "Sarumana, Ortansa!"....hopa, I'm famous!! Era un fost client, mega-super-sportiv de felul lui, care participa la prima lui cursa de maraton (de atunci am aflat ca a mai terminat cateva, bravooooo Soooooriiiiiin!).
Si atunci am avut o revelatie: si ei sunt oameni. Daca el poate, si eu pot. Si uite-asa am incalecat pe o capsuna si ...
De fapt, bat campii, motivele sunt altele: vreau sa alerg pe strada goala. Sa se opreasca circulatia ca sa trec eu. Sa am galerie care sa strige "Haiiideeee Ortiiiiiiii, mai sunt 10km...5km....2...!" Motive suficiente pentru mine sa particip la semi-maraton. :D
Si am cateva promisiuni facute, mie sau altora:
- sa termin ceea ce am inceput ("in puii mei termina si tu odata ceva din ce incepi!")
- acest "drum" este parte dintr-o calatorie mult mai lunga, trebuie sa stiu ca pot traversa un lac inainte de a trece oceanul
- sa port un tricou special care sper sa fie gata la timp
Adica in asa multe cuvinte vreau sa spun ca, desi voi fi singura, faptul ca cineva ma va sustine de pe margine va face cat o mie de kilometri. Cross my heart!
PS: in link gasiti harta traseului. OMG catamai traseuuu...parea mai putintel azi noapte!
Startul se da la ora 09.30. Doamne-Ajuta!
http://www.bucharestcitymarathon.com/index.php?page=Competitie.Map
Acum doi ani eram cuprinsa de febra crosurilor si a curselor de tot felul, primii 4 kilometri alergati intr-un cros oficial au fost fantastici, am alergat atunci pentru 1m pista de biciclete! Apoi n-a mai contat pentru ce alerg, alergare sa fie!
Si asa a venit ziua cu maratonul Bucuresti, prima editie cred. Am participat la cursa populara, dupa care am mai pierdut timpul pe margine, ma uitam la cei care alergau ca la niste semizei. Si ii invidiam pana in maduva oaselor, ca mi s-a parut mult mai fain sa fii in mijlocul actiunii decat in afara ei. Si cum picoteam eu la soare cu ochii la adidasii care imi treceau pe sub nas, aud dinspre "semizei": "Sarumana, Ortansa!"....hopa, I'm famous!! Era un fost client, mega-super-sportiv de felul lui, care participa la prima lui cursa de maraton (de atunci am aflat ca a mai terminat cateva, bravooooo Soooooriiiiiin!).
Si atunci am avut o revelatie: si ei sunt oameni. Daca el poate, si eu pot. Si uite-asa am incalecat pe o capsuna si ...
De fapt, bat campii, motivele sunt altele: vreau sa alerg pe strada goala. Sa se opreasca circulatia ca sa trec eu. Sa am galerie care sa strige "Haiiideeee Ortiiiiiiii, mai sunt 10km...5km....2...!" Motive suficiente pentru mine sa particip la semi-maraton. :D
Si am cateva promisiuni facute, mie sau altora:
- sa termin ceea ce am inceput ("in puii mei termina si tu odata ceva din ce incepi!")
- acest "drum" este parte dintr-o calatorie mult mai lunga, trebuie sa stiu ca pot traversa un lac inainte de a trece oceanul
- sa port un tricou special care sper sa fie gata la timp
Adica in asa multe cuvinte vreau sa spun ca, desi voi fi singura, faptul ca cineva ma va sustine de pe margine va face cat o mie de kilometri. Cross my heart!
PS: in link gasiti harta traseului. OMG catamai traseuuu...parea mai putintel azi noapte!
Startul se da la ora 09.30. Doamne-Ajuta!
http://www.bucharestcitymarathon.com/index.php?page=Competitie.Map
luni, 20 septembrie 2010
Zen moments
Aseara a fost o seara din aceea cand totul se intampla fara rost, dar cu foarte multe intelesuri.
Am plecat de acasa pe un vant care ma taia sa fac niste poze, ceea ce trebuia sa fotografiez nu era gata, instalat/ montat bla bla, asa ca m-am gandit sa-mi umplu timpul daca tot am ajuns duminica seara pe la Universitate.
Si mi l-am umplut.
Langa Palatul Sutu iesea un fum de numa' numa dintr-o toneta cu ziare si reviste, plina bine dupa ce fum iesea de acolo, din ce in ce mai mult si mai hotarat. Asa ca am sunat la 112, pt a doua oara in viata mea, cred. Am avut o senzatie de "brrrrr", sper sa nu fiu nevoita sa fac asta prea des. Cica mai sunase si politia, pompierii au venit in 4 minute dupa apelul meu. (ce, credeati ca plec si nu "supraveghez" locul faptei? :) )
Apoi, aici treaba fiind terminata, am traversat pe coltul cu Spitalul Coltea (ce aiurea suna), unde cantau patru doamne gratioase, o muzica minunata si m-am gandit ca uite ce frumos, nu trebuie sa ma duc la Viena ca sa ascult Valsul florilor pe strada.
Maestre, dans! http://www.trilulilu.ro/thestar52/0f5f4653d2f531
Apoi seara zen s-a terminat, am revenit brusc cu picioarele pe pamant.
Another day, another life.
Am plecat de acasa pe un vant care ma taia sa fac niste poze, ceea ce trebuia sa fotografiez nu era gata, instalat/ montat bla bla, asa ca m-am gandit sa-mi umplu timpul daca tot am ajuns duminica seara pe la Universitate.
Si mi l-am umplut.
Langa Palatul Sutu iesea un fum de numa' numa dintr-o toneta cu ziare si reviste, plina bine dupa ce fum iesea de acolo, din ce in ce mai mult si mai hotarat. Asa ca am sunat la 112, pt a doua oara in viata mea, cred. Am avut o senzatie de "brrrrr", sper sa nu fiu nevoita sa fac asta prea des. Cica mai sunase si politia, pompierii au venit in 4 minute dupa apelul meu. (ce, credeati ca plec si nu "supraveghez" locul faptei? :) )
Apoi, aici treaba fiind terminata, am traversat pe coltul cu Spitalul Coltea (ce aiurea suna), unde cantau patru doamne gratioase, o muzica minunata si m-am gandit ca uite ce frumos, nu trebuie sa ma duc la Viena ca sa ascult Valsul florilor pe strada.
Maestre, dans! http://www.trilulilu.ro/thestar52/0f5f4653d2f531
Apoi seara zen s-a terminat, am revenit brusc cu picioarele pe pamant.
Another day, another life.
duminică, 8 august 2010
Switzerlandia
Am ajuns in Berna intr-o insorita zi de august. Adica am plecat de la 36 grade la umbra din Bucuresti la cele max 23 grade la soare din Berna. It was a hot sunny day aveam sa aflu mai tarziu.
A doua zi dimineata, surpizaaa: innorat, ploua, iar eu ma trezesc cu un junghi in spate de nu reusesc sa ma dau jos din pat. Noroc ca dormeam pe burta, si incet incet m-am scurs pe parchet. Am incercat sa ma resuscitez dar nimic n-a mers, dusul fiebinte si cele doua aspirine Bayer m-au lasat la fel de intepenita. Si afara, ploua, ploua...Noroc ca merge centrala si caloriferele sunt calde. Mda, stiu ca e august...
M-am pregatit sa infrunt natura neprietenoasa si sa-mi scot junghiul (la propriu) la plimbare. Am pus pe mine maieu+tricou+hanorac+polar. Si sosete si ghete. Si infofolita asa am intrat in prima farmacie, unde m-a rezolvat o domnisoara pe care o cheama ca pe mine (nu Ortansa, celalalt prenume!) cu niste pilule mici si jucaus de scumpe.
Afara abia se oprise ploaia, dar tot gri-ciel era. Am traversat la Starbucks, "a double espresso please" si i-am multumit in gand aluia de a plantat cafenelele astea industriale peste tot. Apoi am luat orasul la pas. Sa va povestesc...
Berna e ..foarte frumoasa. Ce original suna. Pitoreasca. O Sinaia mai mare. Muuult mai mare. Dar tot cu aer de Sinaia. Si cu niste plusuri e adevarat, oamenii care traiesc in el sunt cel mai de pret bun al orasului. Totul este ordonat, organizat, in time, nimic nu este lasat la voia intamplarii, cu exceptia vremii, desi localnicii cu siguranta au niste leacuri si pentru asta.
Gara: e ca un aeroport. Mare, utilata cu tot ce ti-ar trece prin cap ca ai nevoie, sa incepi sau sa termini o calatorie. Inclusiv dusuri! Iar cu sistemul de transport feroviar, poti ajunge cam de oriunde...oriunde. Si sa nu uit cum arata "nasul" , poti jura ca lucreaza la banca , are niste ochi albastri de m-a dat pe spate si un zambet de 24 carate. Sa tot calatoresti asa cu trenul...E adevarat ca si pretul unui bilet este similar cu al unui bilet mai mic spre Luna..sau cu al unui bilet normal spre o Luna mai mica :D ..So take me to the Moon!!
Inceputul e promitator, dupa aceea am vazut ca se poarta ochii albastri ca in reclamele la lentile de contact. Ca toata lumea merge pe bicicleta si sunt zeci de mii in tot orasul, ca toti bicicletienii astia au niste picioare de mare senzatie..de fapt, totul e de mare senzatie, nu tu burta si slapi tarati prin oras, dadeau baietii la pedale intr-un mare fel. Asta trebuiau sa-mi spuna cei care m-au trimis acolo , nu ca "du-te ca se vorbeste franceza, o sa-ti placa!" Parol daca nu mi-au rontait baietii astia nuci in creier de n-am inteles o vorba, noroc ca ei intelegeau engleza si multi o si vorbeau. In franceza m-am conversat asa: cu un nene negru negru de la care am inchiriat o bicla, cu un peruan care mi-a admirat cerceii si apoi am dat-o in balarii despre UE si Romania , si cu alt nene francez de la mama lui, care venise in vacanta cu fiica si catelul.
Dar, cum am mai spus, avand in vedere ca erau inalti drepti si frumosi, plus bonus ochii albastri, puteau sa vorbeasca si limba papuasilor din Tara de Foc. who cares....?
Despre branzeturi si ciocolata nu stiu ce sa spun. A, da, ca imi place mai mult branza frantuzeasca pam pam. Iar ciocolata e ciocolata, cui nu-i place??
Pe scurt despre Elvetia: branza sucks, barbatii sunt belea, toate femeile au o culoare foarte reusita la par, adica sunt diverse nuante de blond, Wella ar muri de ciuda sa le vada, altele (alea care nu au abonament la ciocolata marmotei) au si picioare pana'n gat , bicicleta rulz, ciocolata e multa dar ce parca nu avem si noi toblerone si lindt, aer curat curat curat si liniste liniste liniste. Si dupa toata harmalaia, am aflat ca merg la culcare foarte devreme si se trezesc la fel de devreme. Nu stiu ce sa inteleg de aici, imi da cu rest. Oricum la ora asta am numai biciclete in cap.
Sa pedalati cu spor! ;)
A doua zi dimineata, surpizaaa: innorat, ploua, iar eu ma trezesc cu un junghi in spate de nu reusesc sa ma dau jos din pat. Noroc ca dormeam pe burta, si incet incet m-am scurs pe parchet. Am incercat sa ma resuscitez dar nimic n-a mers, dusul fiebinte si cele doua aspirine Bayer m-au lasat la fel de intepenita. Si afara, ploua, ploua...Noroc ca merge centrala si caloriferele sunt calde. Mda, stiu ca e august...
M-am pregatit sa infrunt natura neprietenoasa si sa-mi scot junghiul (la propriu) la plimbare. Am pus pe mine maieu+tricou+hanorac+polar. Si sosete si ghete. Si infofolita asa am intrat in prima farmacie, unde m-a rezolvat o domnisoara pe care o cheama ca pe mine (nu Ortansa, celalalt prenume!) cu niste pilule mici si jucaus de scumpe.
Afara abia se oprise ploaia, dar tot gri-ciel era. Am traversat la Starbucks, "a double espresso please" si i-am multumit in gand aluia de a plantat cafenelele astea industriale peste tot. Apoi am luat orasul la pas. Sa va povestesc...
Berna e ..foarte frumoasa. Ce original suna. Pitoreasca. O Sinaia mai mare. Muuult mai mare. Dar tot cu aer de Sinaia. Si cu niste plusuri e adevarat, oamenii care traiesc in el sunt cel mai de pret bun al orasului. Totul este ordonat, organizat, in time, nimic nu este lasat la voia intamplarii, cu exceptia vremii, desi localnicii cu siguranta au niste leacuri si pentru asta.
Gara: e ca un aeroport. Mare, utilata cu tot ce ti-ar trece prin cap ca ai nevoie, sa incepi sau sa termini o calatorie. Inclusiv dusuri! Iar cu sistemul de transport feroviar, poti ajunge cam de oriunde...oriunde. Si sa nu uit cum arata "nasul" , poti jura ca lucreaza la banca , are niste ochi albastri de m-a dat pe spate si un zambet de 24 carate. Sa tot calatoresti asa cu trenul...E adevarat ca si pretul unui bilet este similar cu al unui bilet mai mic spre Luna..sau cu al unui bilet normal spre o Luna mai mica :D ..So take me to the Moon!!
Inceputul e promitator, dupa aceea am vazut ca se poarta ochii albastri ca in reclamele la lentile de contact. Ca toata lumea merge pe bicicleta si sunt zeci de mii in tot orasul, ca toti bicicletienii astia au niste picioare de mare senzatie..de fapt, totul e de mare senzatie, nu tu burta si slapi tarati prin oras, dadeau baietii la pedale intr-un mare fel. Asta trebuiau sa-mi spuna cei care m-au trimis acolo , nu ca "du-te ca se vorbeste franceza, o sa-ti placa!" Parol daca nu mi-au rontait baietii astia nuci in creier de n-am inteles o vorba, noroc ca ei intelegeau engleza si multi o si vorbeau. In franceza m-am conversat asa: cu un nene negru negru de la care am inchiriat o bicla, cu un peruan care mi-a admirat cerceii si apoi am dat-o in balarii despre UE si Romania , si cu alt nene francez de la mama lui, care venise in vacanta cu fiica si catelul.
Dar, cum am mai spus, avand in vedere ca erau inalti drepti si frumosi, plus bonus ochii albastri, puteau sa vorbeasca si limba papuasilor din Tara de Foc. who cares....?
Despre branzeturi si ciocolata nu stiu ce sa spun. A, da, ca imi place mai mult branza frantuzeasca pam pam. Iar ciocolata e ciocolata, cui nu-i place??
Pe scurt despre Elvetia: branza sucks, barbatii sunt belea, toate femeile au o culoare foarte reusita la par, adica sunt diverse nuante de blond, Wella ar muri de ciuda sa le vada, altele (alea care nu au abonament la ciocolata marmotei) au si picioare pana'n gat , bicicleta rulz, ciocolata e multa dar ce parca nu avem si noi toblerone si lindt, aer curat curat curat si liniste liniste liniste. Si dupa toata harmalaia, am aflat ca merg la culcare foarte devreme si se trezesc la fel de devreme. Nu stiu ce sa inteleg de aici, imi da cu rest. Oricum la ora asta am numai biciclete in cap.
Sa pedalati cu spor! ;)
miercuri, 14 iulie 2010
Regina surubelelor
In weekend mi-am luat o aplica din Ikea: de hartie creatza, de pus pe perete, ce bine ca e din hartie sa vezi ce desenez pe ea. Monica "sa nu te prind ca o strici :D ", eu mi-am luat de control si un spray auriu, poate fac totusi ceva cu el.
Am ajuns acasa, am desfacut cutia, vai ce de pungute, ce dragut, hai sa o asamblam, tu tine eu insurubez, in sfarsit arata a..ceva. Ok, dar trebuie date gauri in pereti, pe care gauri cine le da si mai ales cu ce...si uite asa incepe povestea saptamanii.
Am intrebat in stanga si'n dreapta prin populatia purtatoare de bormasina (in mintea mea ) daca are cine are si ma poate ajuta. Nu am intrebat de doua ori ca s-a oferit sa ma ajute most desirable posesor de bormasina ever. Vine la mine, unde-i lampa, uite lampa, unde vrei sa o montezi, pai acolo...Mi-a ciocanit toti peretii (uau), bormasina era profi, ba avea chiar si doua seturi de spirale, parca era o trusa de chirurg de la BMW. Hai sa...ok, unde sunt surubelele?...care surubele?!?...in cutie, io de colo...si rascoleste cutia..care era plina cu pungutele-martor, dar fara surubele....wtf...si uite asa am avut o seara ratata din motive de suruburi lipsa.
A doua zi, neagra de suparare, intreb la birou "de unde $^%#&^% cumpar eu niste surubele de-alea care se baga intr-un mutzuflender de plastic dupa ce faci gauri in perete??"
un coleg care nu suporta sa ma vada in chinuri imi spune "vezi ca se cheama dibluri, le gasesti in Obor, pe dreapta"
Si iata-ma in Obor, la departamentul cuie/surubele: "buna seara, dibluri aveti? (eram asa mandra ca stiu ce vreau sa cumpar ca aveam un zambet pana la maseaua de minte)
o tanti acra intr-un halat bleumarin: ce marime?
....
ups, nu stiam ca si astea sunt pe marimi, m-am gandit repede "de la 20 in sus"...pai, de care aveti?? si-mi arata...aaa, vreau din cele mai mici!
cum eram in regatul cuielor si cuisoarelor, ma gandesc eu ca am niste rame noi care s-ar potrivi cu niste cuie negre: "dar cuisoare mici si negre aveti?" :) , dar nu vreau din acestea pentru mobila...
tanti acra s-a uitat din nou la mine: unde vreti sa le bateti? .."in perete!"
din ce e peretele? .."din bca" io de colo ..
pai va trebuie holzshuruburi, nu cuie... "ok, dar sa fie mici si negre!"...asa ca am luat o mina si de de-astea...
asa ca acum am tot ce-mi trebuie. Mai putin posesor de bormasina.
Ma gandeam la incidentele mele casnice din ultima vreme: cand s-a defectat bateria la cada, m-a salvat vecinul de deasupra, un nene pe care mai bine il sari decat sa-l ocolesti, dar altfel foarte amabil. Apoi, cand am nenorocit robinetul la bucatarie, dupa o saptamana in care am facut cafea cu apa plata pentru ca nu eram convinsa ca apa de la baie e potabila..m-a salvat tata.
Pe cand acum..it's getting better and better! Bormasina rulz. :)
Am ajuns acasa, am desfacut cutia, vai ce de pungute, ce dragut, hai sa o asamblam, tu tine eu insurubez, in sfarsit arata a..ceva. Ok, dar trebuie date gauri in pereti, pe care gauri cine le da si mai ales cu ce...si uite asa incepe povestea saptamanii.
Am intrebat in stanga si'n dreapta prin populatia purtatoare de bormasina (in mintea mea ) daca are cine are si ma poate ajuta. Nu am intrebat de doua ori ca s-a oferit sa ma ajute most desirable posesor de bormasina ever. Vine la mine, unde-i lampa, uite lampa, unde vrei sa o montezi, pai acolo...Mi-a ciocanit toti peretii (uau), bormasina era profi, ba avea chiar si doua seturi de spirale, parca era o trusa de chirurg de la BMW. Hai sa...ok, unde sunt surubelele?...care surubele?!?...in cutie, io de colo...si rascoleste cutia..care era plina cu pungutele-martor, dar fara surubele....wtf...si uite asa am avut o seara ratata din motive de suruburi lipsa.
A doua zi, neagra de suparare, intreb la birou "de unde $^%#&^% cumpar eu niste surubele de-alea care se baga intr-un mutzuflender de plastic dupa ce faci gauri in perete??"
un coleg care nu suporta sa ma vada in chinuri imi spune "vezi ca se cheama dibluri, le gasesti in Obor, pe dreapta"
Si iata-ma in Obor, la departamentul cuie/surubele: "buna seara, dibluri aveti? (eram asa mandra ca stiu ce vreau sa cumpar ca aveam un zambet pana la maseaua de minte)
o tanti acra intr-un halat bleumarin: ce marime?
....
ups, nu stiam ca si astea sunt pe marimi, m-am gandit repede "de la 20 in sus"...pai, de care aveti?? si-mi arata...aaa, vreau din cele mai mici!
cum eram in regatul cuielor si cuisoarelor, ma gandesc eu ca am niste rame noi care s-ar potrivi cu niste cuie negre: "dar cuisoare mici si negre aveti?" :) , dar nu vreau din acestea pentru mobila...
tanti acra s-a uitat din nou la mine: unde vreti sa le bateti? .."in perete!"
din ce e peretele? .."din bca" io de colo ..
pai va trebuie holzshuruburi, nu cuie... "ok, dar sa fie mici si negre!"...asa ca am luat o mina si de de-astea...
asa ca acum am tot ce-mi trebuie. Mai putin posesor de bormasina.
Ma gandeam la incidentele mele casnice din ultima vreme: cand s-a defectat bateria la cada, m-a salvat vecinul de deasupra, un nene pe care mai bine il sari decat sa-l ocolesti, dar altfel foarte amabil. Apoi, cand am nenorocit robinetul la bucatarie, dupa o saptamana in care am facut cafea cu apa plata pentru ca nu eram convinsa ca apa de la baie e potabila..m-a salvat tata.
Pe cand acum..it's getting better and better! Bormasina rulz. :)
marți, 19 ianuarie 2010
I am..The Chariot
You are The Chariot
Triumph, Victory, Overcoming Obstacles.
The chariot is one of the most complex cards to define. On its most basic level, it implies war, a struggle, and an eventual, hard-won victory. Either over enemies, obstacles, nature, the beasts inside you, or to just get what you want. But there is a great deal more to it. The charioteer wears emblems of the sun, yet the sign behind this card is the moon. The chariot is all about motion, and yet it is often shown as stationary. It is a union of opposites, like the black and white steeds. They pull in different directions, but must be (and can be!) made to go together in one direction. Control is required over opposing emotions, wants, needs, people, circumstances; bring them together and give them a single direction, your direction. Confidence is also needed and, most especially, motivation. The card can, in fact, indicate new motivation or inspiration, which gets a stagnant situation moving again.
What Tarot Card are You?
Take the Test to Find Out.
luni, 4 ianuarie 2010
Ora et labora
E luni 4 ianuarie. As incepe si as termina ceva, in acelasi timp. sau ma gandesc ca am lasat in anul vechi toate sfarsiturile si acum am parte numai de inceputuri?..oare?
Numai felul in care am petrecut noaptea de anul nou ar trebui sa imi dea o directie despre 2010.
Am inceput seara cu Monica: si da-i si lupta si dezbate diverse, ca nu ne-am vazut de doi ani si aveam multe de recuperat. Pe la 11.45 imi zice: 'e doispe fara un sfert, mai mergem sa vedem artificiile? "
Daa, cum sa nu, uite am pregatit sampania si cupele de cristal!
asa ca ne imbarcam in micul gigant adica Matizul Monicai si plecam spre Piata Constitutiei.
Acolo lume multa, aglomeratie, gasim un loc de parcare sus pe o bordura, e aproape 12, masina nu mai vrea sa comunice cu noi, adica ii sare cablul de ambreiaj. Sau se rupe. Oricum, panica totala pe Monica, hai sa o impingem, eu aveam o singura grija, ca trebuie sa desfacem sampania si sa nu sparg paharele :)) ca uite e 12, in tot timpul asta cu portierele deschise, ne sarea un catel speriat in masina, eu il scoteam pe o parte, se invartea si intra la loc in masina, aoleeeu catelul, iarasi il scoteam, el intra la loc pe alta parte si se facea colacel pe scaun, asa ca a lasat toate scaunele mirosind a catel ud :D
...si voi continua povestea alta data.
Acum ma simt de parca m-a aruncat cineva in gol. Nu stiu sigur daca am parasuta, oricum pana la momentul asta nu s-a deschis. Ce faci cand te arunca cineva in gol? cineva caruia i-ai dat de bunavoie ganduri, vise, sufletul?
Sunt in aer. Si ma rog sa nu-mi pierd mintile de tot, sufletul l-am pierdut deja.
Numai felul in care am petrecut noaptea de anul nou ar trebui sa imi dea o directie despre 2010.
Am inceput seara cu Monica: si da-i si lupta si dezbate diverse, ca nu ne-am vazut de doi ani si aveam multe de recuperat. Pe la 11.45 imi zice: 'e doispe fara un sfert, mai mergem sa vedem artificiile? "
Daa, cum sa nu, uite am pregatit sampania si cupele de cristal!
asa ca ne imbarcam in micul gigant adica Matizul Monicai si plecam spre Piata Constitutiei.
Acolo lume multa, aglomeratie, gasim un loc de parcare sus pe o bordura, e aproape 12, masina nu mai vrea sa comunice cu noi, adica ii sare cablul de ambreiaj. Sau se rupe. Oricum, panica totala pe Monica, hai sa o impingem, eu aveam o singura grija, ca trebuie sa desfacem sampania si sa nu sparg paharele :)) ca uite e 12, in tot timpul asta cu portierele deschise, ne sarea un catel speriat in masina, eu il scoteam pe o parte, se invartea si intra la loc in masina, aoleeeu catelul, iarasi il scoteam, el intra la loc pe alta parte si se facea colacel pe scaun, asa ca a lasat toate scaunele mirosind a catel ud :D
...si voi continua povestea alta data.
Acum ma simt de parca m-a aruncat cineva in gol. Nu stiu sigur daca am parasuta, oricum pana la momentul asta nu s-a deschis. Ce faci cand te arunca cineva in gol? cineva caruia i-ai dat de bunavoie ganduri, vise, sufletul?
Sunt in aer. Si ma rog sa nu-mi pierd mintile de tot, sufletul l-am pierdut deja.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
