Am citit mai demult intr-un articol despre diverse chestii psiho-pupu ceva de genul anger-management, este un lucru benefic sa scrii pe o bucata de hartie un lucru care te supara si apoi sa arunci hartia la cos. Si uite-asa, tibidibidum a disparut si supararea. E adevarat ca sfatul era pentru relatiile interumane, ori ce vreau eu sa scriu acum este despre relatia mea cu British Airways, sau pe scurt BA. Deci am nevoie de a biiiiiig piece of paper...
Totul a inceput intr-o frumoasa dimineata de toamna. De fapt, ceea ce vreau sa povestesc s-a intamplat acum cativa ani dar acum cand imi amintesc aproape ca simt acelasi disconfort si aceeasi furie tacuta ca atunci.
Teoretic, BA imi face cu ochiul: imi place Londra, apoi cursa lor spre Sydney ma pune pe ganduri, dupa experienta araba cu Etihad. Si totusi...ce inseamna resentimentele astea...sunt dificili, constipati (adica inflexibili), orice procedura a lor e diferita de a celorlalte 99.9% companii si pentru acelasi fleac muncesti de trei ori mai mult...isi anunta grevele ca programarile la dentist, din luna in luna cate una si, cu toate ca ei pierd, noi pierdem, clientul e in spasme, se tin de ele cu religiozitate..Si asta nu e tot.
Deci: nemaipomenit, minunat, acum vreo 2 ani si ceva am fost trimisa intr-un study tour la Londra. Se inaugurase faimosul T5 (pronuntat tiii faiv) de pe aeroportul Heathrow si era musai ca un agent de ticketing destoinic ca mine sa-l vada in carne si oase. Am ajuns acolo, la business class, nimic spectaculos dar totusi mai bine decat la eco, singurul plus imi amintesc ca au fost tacamurile de metal , urasc tacamurile acelea meschine de plastic. Am ajuns in T5, am fost invitati la Business Lounge, unde am dat peste un roman care lucra acolo la catering. Lounge-ul fain, liniste, curat, nu era sclipitor sau nu avea chestii inutile dar era placut.
De acolo, am luat metroul spre oras, nu inainte de a remarca podeaua de sticla din fata liftului care ducea la statia de metrou. De mare senzatie, avand in vedere faptul ca eram cam la erajul 2, daca nu mai sus, iar sub sticla aceea era aer. Mult aer.
Asaaa...am ajuns la hotel. Si de aici incepe aventura. Aveam un insotitor de grup despre care eu eram convinsa ca stie Londra by heart. Adica toata lumea presupunea asta. Dar nu. Mergeam intr-o directie cu speranta ca este directia buna, si oricum pamantul e rotund, si oricum la Londra toata lumea vorbeste engleza, ce atata stress ca nu ajungem unde trebuie?! Am realizat ca nu stim unde suntem si mai ales cu cine in momentul in care un tip din grup i-a atras atentia lui the-nowhere-guide ca tine harta invers si ca dreapta nu e stanga and shit. Okkkk...ce bine ca a venit noaptea, a trecut day 1.
Day 2: am plecat plini de avant sa vedem schimbarea garzii la Palatul Buckingham. Numai ca la primul colt juma' de gasca s-a oprit la Starbucks, s-au asezat fetele la masuta, doar nu era sa mearga ca tzatzele cu cafeaua in mana. De atunci, am niscaiva resentimente si fata de Starbucks, ca nu scrie mai mare mai tare mai bucalat ca ei vand coffee-to-go. TO GO!!!
In sfarsit, am plecat, am traversat un mega parc, sunt acolo niste veverite grasane asa ca niste ardei grasi, foarte prietenoase si fotogenice dealtfel. Am ajuns la Buckingham cand tocmai se termina paranghelia, Regina are o noua garda, everybody is happy, ce bine ca am trecut pe la Starbucks! ....
okkk..next: apoi am bananait prin oras, pana a venit seara, ne chioraiau matzele, the nowhere guide ne invita la masa, cica mergem la restaurant japonez. Ne trimite inainte ca "are ceva de rezolvat" si cand ne gandeam ca ne-a pacalit si ne lasa acolo, o fi plecat sa manance ceva in firea lui, apare fiinta bosumflata, cred ca avea si ochii in lacrimi, cu urmatoarea patanie: a fost sa scoata bani de la bancomat (!!!) ca sa plateasca masa si niste unii care isi faceau de lucru pe acolo i-au dat cateva coate in spate si i-au furat banii. Si intarziase atat pt ca fusese sa reclame la politie. Care politie s-a uitat patrat la fiinta, ceva de genul "pt ce scoti bani de la bancomat cand aici poti plati de la ciunga pana la un apartament prin card?? haa?"
mda.
chiar, de ce? are you fucking retarded?
De atunci, relatia mea cu BA s-a racit si mai tare. "Fiinta" lucreaza la BA. Altfel, a very nice and pleasant person, but this seems to be beyond my understanding.
Asa. Azi, ca sa revin in zilele noastre: primesc o oferta care suna mai mult decat promitator, cica oferta speciala pe Sydney, 850eur fara taxe. Uau, uaaau, ce misto. Imi atrag atentia colegele, in caz ca nu-mi citesc mailurile cu atentie. Ca poate ma intereseaza, dragele de ele imi vor binele. Ca sa-mi cada fata si sa-mi piara zambetul cand am aflat cat sunt taxele: aproape 500 eur, mai exact tot biletul eftin maica eftin este 1320eur. Mai BA, voi zbura cu voi cand o zbura porcu! Sau nici atunci!!
Pfui, m-am racorit.
vineri, 28 ianuarie 2011
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Downunder
Australian dream. Ce-am vazut si ce-am facut si ce..whatever.
Ma gandesc acum ca am o stare asa medium soft-chilled-in the middle of everything, nu am picat pe spate de extaz, dar nici nu o resping cu hotarare, adica ushi ushi gea de-aici, as minti sa spun ca nu-mi place.
Australia e misto. E cald mai tata mai, acum crap de cald la propriu si imi place. Caldura si verdeata si palmieri "de la mama lor", oameni relaxati, o natie in slapi, cel putin in Sydney, unde orice faci te invarti in jurul unui port, al unei plaje, etc, tot peste atmosfera de litoral dai.
E adevarat ca verdeata, caldura si umezeala de peste noapte fac un mediu perfect pentru tot felul de insectoaie (da, aici orice insecta europeana e de 5 ori mai mare), de serpisori, scorpioni etc care sunt priviti ca un fel de "pets", cel putin gandacii imensi de pe strazi printre care am mers topaind si chitaind intr-o seara, eram singura fraiera care se speria de niste gandaci de 5 cm bucata, inofensivi dealtfel dar groaznic de mari.
Oamenii: sunt de toate felurile, multi asiatici, desi aveam impresia ca asiaticele sunt scunde am vazut si unele care pareau baschetbaliste, m-am simtit mica pe langa ele. Am remarcat pe strazi parul impecabil al asiaticelor (ce or manca fetele astea nu stiu), picioarele lungi ale negreselor/ mulatrelor (ce mananca astea e si mai interesant, sunt lungi chiar si cand sunt mici!) , lipsa burtii la tot masculii under 50. Nu zic nimic de barbati, cica aici e cea mai mare comunitate gay din lume, asa ca i-am trecut pe modul invisible, nu am dispozitie for a perfectly charming gay friend.
Locurile: pretty wild daca ai iesit un metru in afara orasului, modern daca esti in zona dominata de sky scrapers, cam outdated daca esti in alta parte. Ce este vechi, nu e vechi "tradition like", e din '80-'90, aaa, exista inca internet cafe, si sunt foarte populate, aici internetul e un fel de conexiune cu navele extraterestre, unii inca trebuie convinsi ca asa ceva exista. Autobuzele, trenurile, ferry, tot sistemul de transport e foarte eficient dar parca toate sunt facute inaintea erei noastre, sau poate sunt eu carcotasa, sau e aerul sarat care le corodeaza, habar n-am, tot vechi par.
Circulatia: ooo, daa. Se circula ca in UK, ma uit in toate directiile cand traversez si cu toate astea tot era sa ma ia un autobuz pe oglinda. Sunt multe motociclete, asta imi place, mai ales daca motocicleta nu e Harley condus de un grasan tatuat in vesta de piele. Se pare ca posesorii de Harley sunt injectati cu un ser special la achizitionarea utilajului, de arata toti la fel, indiferent de zona in care se invart.
Plajele: unele foarte curate, de obicei linistite (fara boxe, muzica, manele, bla bla), nici macar umbrelute nu au, adica te bate soarele in cap de nu te vezi. De-aia am folosit lotiune de plaja 50+ si oricum, aici sloganul promovat de autoritati este "There is nothing healthy about a tan". Asa e, but it looks nice. :D
Am mai observat doua chestii din care nu stiu ce sa inteleg, baietii astia se agita cu "marxism in today's Australia", tot promoveaza o conferinta care va avea loc abia in aprilie pe tema asta, nu pot sa le zic decat aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa vi se intemple. Al doilea lucru care mi-a ridicat o spranceana si a lasat-o asa ridicata este urmatorul indemn, afisat pe ferry, in tren, gara, locurile publice in general: " If you see something, say something". Mie asta imi sugereaza niste mici securisti fara voie, dar ei nu stiu ce-s aia securisti.
Stirile: simpatice, daca nu e vorba despre inundatiile din Queensland, atunci cineva a fost injunghiat/ impuscat sau si-a batut copilul de 2 ani etc, chestii banale. Feels like home. Ce bine, nici aici nu ma uit la televizor.
A, the way they speak English. E un fel de hai hai oi oi, cum spunea frate-meu de niste colegi de armata: "she fashi 'ai? / bine 'ai" . Cuvintele sunt reduse la jumatate, vocale cat cuprinde, dreaq stie ce spun, ma concentrez de-mi dau lacrimile ca sa inteleg un localnic cand vorbeste. Iar toate toponimele suna asa: Parramatta, Kookaburra, Woolongong, Naraweena, te doare capul, wtf is this. De azi, ma cheama Oorrttansa.
Acum ma scuzati, ma duc sa fac o baie in ocean. Repede, pana nu apare vreun rechin pe plaja.
Ma gandesc acum ca am o stare asa medium soft-chilled-in the middle of everything, nu am picat pe spate de extaz, dar nici nu o resping cu hotarare, adica ushi ushi gea de-aici, as minti sa spun ca nu-mi place.
Australia e misto. E cald mai tata mai, acum crap de cald la propriu si imi place. Caldura si verdeata si palmieri "de la mama lor", oameni relaxati, o natie in slapi, cel putin in Sydney, unde orice faci te invarti in jurul unui port, al unei plaje, etc, tot peste atmosfera de litoral dai.
E adevarat ca verdeata, caldura si umezeala de peste noapte fac un mediu perfect pentru tot felul de insectoaie (da, aici orice insecta europeana e de 5 ori mai mare), de serpisori, scorpioni etc care sunt priviti ca un fel de "pets", cel putin gandacii imensi de pe strazi printre care am mers topaind si chitaind intr-o seara, eram singura fraiera care se speria de niste gandaci de 5 cm bucata, inofensivi dealtfel dar groaznic de mari.
Oamenii: sunt de toate felurile, multi asiatici, desi aveam impresia ca asiaticele sunt scunde am vazut si unele care pareau baschetbaliste, m-am simtit mica pe langa ele. Am remarcat pe strazi parul impecabil al asiaticelor (ce or manca fetele astea nu stiu), picioarele lungi ale negreselor/ mulatrelor (ce mananca astea e si mai interesant, sunt lungi chiar si cand sunt mici!) , lipsa burtii la tot masculii under 50. Nu zic nimic de barbati, cica aici e cea mai mare comunitate gay din lume, asa ca i-am trecut pe modul invisible, nu am dispozitie for a perfectly charming gay friend.
Locurile: pretty wild daca ai iesit un metru in afara orasului, modern daca esti in zona dominata de sky scrapers, cam outdated daca esti in alta parte. Ce este vechi, nu e vechi "tradition like", e din '80-'90, aaa, exista inca internet cafe, si sunt foarte populate, aici internetul e un fel de conexiune cu navele extraterestre, unii inca trebuie convinsi ca asa ceva exista. Autobuzele, trenurile, ferry, tot sistemul de transport e foarte eficient dar parca toate sunt facute inaintea erei noastre, sau poate sunt eu carcotasa, sau e aerul sarat care le corodeaza, habar n-am, tot vechi par.
Circulatia: ooo, daa. Se circula ca in UK, ma uit in toate directiile cand traversez si cu toate astea tot era sa ma ia un autobuz pe oglinda. Sunt multe motociclete, asta imi place, mai ales daca motocicleta nu e Harley condus de un grasan tatuat in vesta de piele. Se pare ca posesorii de Harley sunt injectati cu un ser special la achizitionarea utilajului, de arata toti la fel, indiferent de zona in care se invart.
Plajele: unele foarte curate, de obicei linistite (fara boxe, muzica, manele, bla bla), nici macar umbrelute nu au, adica te bate soarele in cap de nu te vezi. De-aia am folosit lotiune de plaja 50+ si oricum, aici sloganul promovat de autoritati este "There is nothing healthy about a tan". Asa e, but it looks nice. :D
Am mai observat doua chestii din care nu stiu ce sa inteleg, baietii astia se agita cu "marxism in today's Australia", tot promoveaza o conferinta care va avea loc abia in aprilie pe tema asta, nu pot sa le zic decat aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa vi se intemple. Al doilea lucru care mi-a ridicat o spranceana si a lasat-o asa ridicata este urmatorul indemn, afisat pe ferry, in tren, gara, locurile publice in general: " If you see something, say something". Mie asta imi sugereaza niste mici securisti fara voie, dar ei nu stiu ce-s aia securisti.
Stirile: simpatice, daca nu e vorba despre inundatiile din Queensland, atunci cineva a fost injunghiat/ impuscat sau si-a batut copilul de 2 ani etc, chestii banale. Feels like home. Ce bine, nici aici nu ma uit la televizor.
A, the way they speak English. E un fel de hai hai oi oi, cum spunea frate-meu de niste colegi de armata: "she fashi 'ai? / bine 'ai" . Cuvintele sunt reduse la jumatate, vocale cat cuprinde, dreaq stie ce spun, ma concentrez de-mi dau lacrimile ca sa inteleg un localnic cand vorbeste. Iar toate toponimele suna asa: Parramatta, Kookaburra, Woolongong, Naraweena, te doare capul, wtf is this. De azi, ma cheama Oorrttansa.
Acum ma scuzati, ma duc sa fac o baie in ocean. Repede, pana nu apare vreun rechin pe plaja.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
